Dragă Orange, în general îmi place despre tine.

Sunt clientul tău încă de pe vremea când te numeai Dialog. Aşa că te rog din suflet nu încerca să mă prosteşti agresiv. Nici pe mine şi nici pe altii mai naivi.

Nu te-am trădat niciodată, aşa că am aceeaşi pretenţie şi de la tine.

– Bună ziua. Domnul Tache?

– Bună ziua. Da.

– Sunt Gigica (nume fictiv) de la Orange şi în primul rând aş vrea să vă mulţumesc.

– Pentru?

– Pentru că sunteţi client Orange fidel de atâta timp, domnule Tache.

– Faceţi-vă treaba bine în continuare şi voi rămâne clientul vostru.

– Da domnule Tache. Domnule Tache, aş vrea să vă spun despre oferta Orange cu tableta 4G gratuită.

Nu m-a întrebat dacă vreau să o aud sau dacă sunt interesat. Pur şi simplu a intrat în mine (nici o aluzie sexuală aici, credeţi-mă).

– Domnule Tache, veţi primi o tabletă 4G gratuit pe care o veţi putea folosi cu un pachet de date GSM.

– De asemenea veţi primi domnule Tache, un pachet generos (mot-a-mot) de 4 GB de date pe care le veţi putea folosi pe tableta primită gratis domnule Tache.

WTF, oare îi place numele meu de îl repetă în fiecare frază sau ţine morţiş să mă scoată din sărite?

– Domnule Tache, veţi putea naviga pe internet gratuit între orele 12 noaptea şi 7 dimineaţa în cadrul programului Happy Night, domnule Tache.

Să dea dracii dacă în toţi cei 16+ ani (cumulaţi) de şcoală mi-am auzit mai des numele decât am făcut-o în acest soi de dialog.  Nu, nu am rămas repetent niciodată, dar 16+ ani pentru că am tot învăţat şi după facultate. Deh, nebun. Dacă prosteam câteva fete să muncească pentru mine, acum stăteam la cafele la OMV toată ziua în timp ce câţiva băieţi îmi lustruiau BMW-ul X6. Ratat, ce vreţi….

– De asemenea domnule Tache, veţi mai primi încă 4 GB de net, gratuit, pentru că aveţi aşa o mare vechime .

Fuck, nici iubita mea când ajunge la orgasm nu îmi rosteşte numele atât de des fir-ar a naibii de treabă.

– Tot acest trafic îl puteţi folosi pe tableta gratuită 4G pe care o veţi primi domnule Tache.

Să moară Cici, Orange s-a transformat în ONG? Dă totul gratis? Oare dacă mă încordez puţin obţin şi nişte bani de la ei? Nu de alta dar mi-a crăpat telefonul şi îmi trebuie altul. Poate mă scot de un iPhone 7 Plus.

– Domnule Tache, veţi avea un abonament Orange de 12 euro în acest pachet, pe o perioadă de 24 de luni.

Bingo!

– Tableta o veţi primi la adresa din Brăila, strada X-ulescu, bloc Y, apartamentul Z, da?

– Nu! îi răspund.

– Cum nu!? se arată mirată?

– Nu sunt interesat.

– Nu sunteţi interesat de o tabletă 4G gratis domnule Tache?

– Mă Gigica, nimic pe acest pământ nu e gratis.

– Această tabletă este gratuită domnule Tache.

– Nu este. Mi-ai cerut 12 euro lunar timp de 24 de luni fără să mă întrebi deloc cum mi se pare oferta ori daca sunt de acord cu ea. Dacă era gratis mă sunai şi îmi spuneai că am câştigat cadou o tabletă şi atât.

– Dar totuşi nu înţeleg de ce nu o vreţi.

– Pentru că sunt bogat mă, d-aia. Telefon am, net am, tablete am, laptopuri am. Nu am nevoie de mai mult, pricepi? Ştiam de oferta Orange, sunt fost angajat Orange şi am fumat din astea la micul dejun când pe tine încă te alăpta mă-ta.

– Am înţeles domnule Tache, îmi spune pe un ton audibil dezamăgit Gigica. Vă urez o zi plăcută în continuare domnule Tache.

Treaba este următoarea. La începutul unei astfel de discuţii eşti anunţat că este înregistrată convorbirea pentru îmbunătăţirea calităţii serviciilor. Ce nu ştii este că dacă ai zis da, ţi se va trimite un contract pe mail fără să trebuiască să îl mai returnezi semnat. Acceptul tău înregistrat va ţine loc de semnătură. Şi te-ai procopsit cu un abonament nou de 12 euro pentru 24 de luni în schimbul unei tablete „gratis” care nu e vreun iPad ori alta tableta de top ci, foarte probabil, un Vonino.

Dragă Orange, aşa cum îţi spuneam mai sus, îmi eşti drag. Îţi sunt fidel de 17 ani. Nu mă prosti pe faţă. Nici pe mine, dar nici pe părinţii mei poate mai putin avizaţi sau pe alţi bătrâni de prin România care cred că au primit cu adevărat ceva gratis. Este umilitor, dezonorant şi neprofesionist să te comporţi hoţeşte cu clienţii tăi.

Şi vreau să te mai rog ceva. Scoate dracului numărul meu din pipeline-ul duduii în cauză. E a doua oară când încearcă să mă „facă” şi dacă îmi mai aud numele o singură dată din gura ei presimt că am să îi explic în detaliu o scenă tehnico-artistică de pe youporn.com după care am să mă opresc la primul magazin al concurenţei roşii oricât de anti PSD sunt eu în zilele astea.

Mulţumesc pentru înţelegere.

 

.