Mă simt de parcă am dormit azi noapte pe botul unui Shinkansen aflat în plină cursă.

Tot corpul mă doare dar trebuie să ajung la veterinar. Mâțuc s-a defectat de câteva zile și nu vreau să o las să se chinuie.

Domnul doctor îmi povestește despre mâncarea specială pentru probleme digestive la pisici.

– Știi care e diferența dintre proteinele din carne și proteinele din mâncarea asta?

– Nu, dau din cap absent.

– Ei bine, e simplu. Proteinele din mâncarea asta au o masă moleculară foarte mică față de proteinele din carne, spre exemplu. Astfel, efortul depus pentru digestie este unul mult mai mic, lăsând sistemul digestiv al pisicii tale să se odihnească.

Sau mă rog, ceva de genul, numai că eu căscam de mama focului și mă durea tot corpul de zici că încercase cineva să mă facă salată de vinete.

– Aha! dau eu din cap în semn că am priceput tot, desi aveam senzația că nu am priceput absolut nimic.

Mă urc în mașină și mă îndrept spre casă. Soarele mângâie parbrizul adâncindu-mi starea de somnolență.

Nu am chef de nimic.

Și exact atunci când nu ai chef de nimic apare o problemă. Tatiana s-a trezit cu bateria de la chiuvetă în brațe. Trebuie să mă duc la ea cu un instalator care să repare problema, îmi spune taică-meu.

Asta îmi mai lipsea.

Stau de vorba cu Tatiana în timp ce aud ca prin vis cum instalatorul meșterește ceva în baie. E din Republica Moldova. Tatiana, nu instalatorul. Accentul ei simpatic mă amuză, iar unele cuvinte îmi crează senzația că sunt complet nepotrivite. Dar nu ma deranjează. Iar ea înțelege asta și îmi spune:

– Știi, în Chișinău se vorbește complet diferit de cum ești tu obișnuit. În România se vorbește mult mai frumos.

Dau să o contrazic dar corpul mă doare în continuare. A naibii astenie de primvară îmi zic în gând….

– Tatiana, mergi cu mine la mall?

– Ce faci acolo?

– Păi fac niște cumpărături și vreau să îmi iau și un parfum. Un nas de femeie mi-ar fi util. Abia apuci să îmi mai povestești despre Chișinăul tău, că e un lucru care mă interesează în ultima perioadă.

– Nu merg. Nu am nevoie de nimic.

Ajung la parfumerie.

Gina e de serviciu și după ce ne pupăm ca doi prieteni vechi, îi spun că am două vești pentru ea. Una bună și alta rea.

– Începe cu aia rea, îmi spune Gina.

– Ei bine, trebuie să îmi aleg un parfum.

– Și aia bună?

– O să îmi cumpăr un parfum de la tine.

O bufnește râsul. Știe că sunt un client foarte dificil în materie de parfumuri. Am un PH atât de nenorocit încât aproape orice parfum se îndulcește pe mine. Așa că de fiecare dată probez parfumuri doar pe piele, ajungând să miros ca o cocotă masculină la finalul sesiunii de cumpărături.

Gina a început să mă cunoască după atâția ani. Îmi știe hachițele după figura cu care intru în magazinul ei. Dacă până acum dura 3 săptămâni să mă hotărăsc la un anume parfum, acum rezolvăm în jumătate de oră.

Îi cer Aqua di Gio Profumo de la Armani. Strâmbă din nas și îmi spune că nu e pentru mine. Insist și mi-l pulverizează într-o perdea fină, de la distanță, în aer.

După gusturile mele e un parfum senzațional, dar nasul meu are tendința în seara asta să nu prea perceapă mirosurile. Ea însă îmi spune că nu e ce caut. Că trebuie să mai încerc. Îi dau credit. Până la urmă parfumul trebuie să îmi placă mie dar și celor din jurul meu.

O amică a Ginei intră în vorbă și cere să miroasă și ea parfumul pe mâna mea în timp ce Gina îi explică faptul că sunt dificil, ciufut, al dracului iar eu completez că sunt și urât.

Prietena ei ripostează și îmi spune că nu e adevărat.

La naiba, am să mai merg la Gina! Măcar acolo am și eu succes la femei…

Probez Dior Homme Intense. E bărbătesc. E sobru. E business. E fix ce caut deși are totuși o nuanță ușor dulce care îmi dă o mică stare de disconfort. E de la nota medie de ambretta amestecată cu miros de pere coapte. Ambretta e un soi de mosc care la noi e cunoscută drept mușcata dracului. Spre final se percepe și mirosul de cedru iar asta îmi place. Prefer parfumurile lemnoase, spicy. Insinuante cu un pic de zvâc.

– Să îmi zici luni ce reacție au avut colegele tale de birou, îmi spune Gina în timp ce îmi face cu ochiul complice.

Mă duc acasă cu mâna la nas, fiind conștient de privirile nedumerite ale oamenilor care au mai degrabă senzația că oi fi răcit poate. Sau mi-o fi curgând sânge din nas, cine știe.

Săracii.

Habar nu au ce bine miros…

 

.