În februarie 1999 eram în ultimul an de facultate.

Se dădea la televizor că vin minerii spre București din nou.

Berceanu, Ministrul Industriilor pe vremea aceea, a declarat că va închide niscai mine și că salariile foarte mari vor fi renegociate.

Minerii au cerut prezența Ministrului Radu Berceanu și a Prim Ministrului Radu Vasile în Vale pentru negocieri directe. Aceștia au refuzat să se ducă acolo, fapt care i-a înfuriat pe mineri și au solicitat conducerii Văii Jiului să organizeze plecarea spre București.

Ce a urmat a fost un haos.

Băsescu, la vremea aceea Ministru al Transporturilor nu a vrut să pună la dispoziția minerilor garnituri de tren care să îi aducă la București. Viorel Lis, Primar al capitalei a declarat că nu va autoriza un eventual miting în capitală. Viorel Cataramă, Președinte al Comisiei de Buget Finanțe a Senatului încearcă fără succes să negocieze cu Romeo Beja și cu Miron Cozma niște aberații de solicitări ale minerilor. Cereau 10.000 de euro pentru fiecare disponibilizat și 500 euro pe lună pensie pe viață.

Stăteam în gazdă pe atunci și în camera mea nu aveam decat radio. Ascultam oarecum speriat pentru că știam ce au lăsat în urmă minerii în celelalte dăți când au pornit astfel de acțiuni. Mai ales știind că se legau de intelectuali și de studenți.

Tata mă suna și mă ruga să stau în casă. Să nu umblu deloc pe străzi și să nu mă duc la școală.

Mama era și mai panicată și deși atunci nu o înțelegeam, acum stau și mă gândesc ce teamă aveau ai mei în suflet.

Minerii au pornit cu autobuzele spre București. În Valea Jiului întâmpinau baraje ridicate de forțele de ordine, din stabilopozi și bucăți de rocă. Aveau experiență să se lupte cu astfel de formațiuni naturale așa că reușeau de fiecare dată să le înlăture. La Cozia, s-au luptat vreo 2000 de jandarmi și forțe DIAS cu vreo 15 mii de mineri. Se tot strângeau pe drum și de prin Oltenia și muncitori din alte sectoare.

Îmi aduc aminte că forțele de ordine și-au luat-o grav și panica era în creștere în București.

Nu au mai ajuns la București pentru că Radu Vasile a acceptat să se întâlnească cu minerii. A urmat deja celebra pace de la Cozia.

Astăzi, citind articolul tizei mele Simona Tache, mi-am amintit de panica alor mei. Recunosc, atunci când am aflat la radio că minerii distrugeau orice mașină cu număr de București le ieșea în cale și că au trecut ca prin brânză prin trupele de jandarmi, m-am speriat și eu.

În fine, sper să nu uităm toate astea și sper ca responsabilii să plătească. Nu, niciodată nu e prea târziu. Măcar din punct de vedere istoric și nu e prea târziu.

 

Luați de aici și citiți articolul Simonei pentru că așa ceva nu trebuie să se uite.

 

.